Putem vorbi de două tipuri de revelaţie sau descoperire a lui Dumnezeu:
I. Revelaţia generală
II. Revelaţia specială

REVELAŢIA GENERALĂ
Prin acest tip de revelaţie înţelegem acea categorie de descoperiri ale lui Dumnezeu care sunt vizibile, palpabile, oricărui om. La acestea orice om are acces, şi o minte care întelege aceste lucruri îl va recunoaşte pe Dumnezeu ca Creator şi Dumnezeu.
În cadrul revelaţiei generale putem vorbi despre:
1. Revelaţia în natură. Omul poate să privească natura din jurul său şi Îl poate descoperi pe Dumnezeu în creaţie. Romani 1:16-25, Iov 12:7-9, Ps 8, Psalmi 19:1-2Isaia 40:12 Fapte 14:15-17.
Deşi sunt oameni care susţin că natura se explică pe sine, şi nu văd Gloria lui Dumnezeu în aceasta, totuşi noi ştim că puterea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu se vede clar în natură.
Cu toate acestea trebuie să ţinem seama şi de faptul că natura a fost alterată de om şi chiar şi ea însăşi este supusă stricăciunii iar Pavel ne vorbeşte despre o aşteptare a creaţiei de a fi izbavită de sub efectul păcatului uman.
Revelaţia în istorie. Vedem că Dumnezeu este la cârma istoriei, chiar oamenii recunoscând acest lucru. Psalmistul ne vorbeşte despre faptul că Dumnezeu ridică şi coboară împaraţii în fruntea popoarelor şi aceştia în unele cazuri împlinesc voia Sa. De asemenea, Pavel ne spune că Dumnezeu în providenţa Sa, a hotărât pentru oameni anumite hotare în care să trăiască şi anumite vremi în istorie. Fapte 17:26-27.
Istoria lui Izrael este încă un motiv prin care vedem ca Dumnezeu este la cârma istoriei. El a binecuvântat poporul evreu şi le-a dat expansiune când ei au fost lângă Dumnezeu precum şi robie când s-au îndepartat de Dumnezeu.
Revelaţia în conştiinţa umană. Cineva spunea că cugetul omului, sau conştiinţa, este paznicul lui Dumnezeu în viaţa noastră. Însă cred ca ea este mai mult decât atât. Ea ne arată ce este bine şi ce este rău, aprobă sau dezaprobă ceea ce vrem să întreprindem, şi ne ajută să menţinem standardul moral în viaţa noastră. Faptul că în conştiinţa este înrădăcinată idea de bine şi rău, de dreptate şi nedreptate, de moral şi immoral ne dovedeşte incă odată că în interiorul omului găsim o reflectare a dumnezeirii care şi ea la rându-I este dreaptă, corectă, şi face binele judecând răul ca rău, binele ca bine, şi aşa mai departe.
Pavel îi spune lui Timotei că sunt unii care l-au scos pe Dumnezeu din conştiinţa lor şi aceştia au rătăcit de la credinţă, iar cugetul creştinului este luminat de Duhul Sfânt care pune în inima creştinului standardele divine.

REVELAŢIA SPECIALĂ

Acest tip de descoperire face referire la situaţiile în care Dumnezeu s-a descoperit într-un mod aparte unor oameni sau naţiuni intr-un fel care de cele mai multe ori a depăşit sfera naturalului.
Între acestea distingem următoarele modalitaţi de revelaţie specială:
Revelaţia prin minuni. Minunea este o acţiune supranaturală a lui Dumnezeu facută cu un scop précis şi care are o finalitate în planul lui Dumnezeu. Ea demonstreaza puterea şi supremaţia lui Dumnezeu în anumite situaţii. Exod 4:1-5, 1 Regi 28:24Ioan 5:36, Fapte 2:22.
Minunile făcute de falseori sunt deosebite de cele autentice prin faptul că în cele mai multe situaţii urmăresc să scoată în evidenţă puterea omului care le săvârseşte şi au la mijloc consideraţii de ordin financiar. Vezi cazul lui Simon magul. De asemenea, minunile pot fi imitate de Satan, şi în general ele au darul de a-I impresiona pe oameni ca apoi să îi direcţioneze în spre o învăţătură straină de Evanghelie. Multe din acestea sunt simple înşelăciuni sau câteodată minuni făcute prin puterea Satanei.
Minunile ce Îl au ca autor pe Dumnezeu Îl glorifică pe Acesta şi în general au fost făcute pentru convingerea omului sau spre binele acestuia.
Putem vorbi de două feluri de minuni. Există minuni prin intensificarea sau modificarea unor fenomene naturale, precum şi cele în care nu există vreo implicare a legilor naturii, aşa cum au fost vindecările, toiagul lui Moise, înmulţirea pâinilor şi aşa mai departe.
Însă de departe, cea mai extraordinară minune săvârşită vreodată este învierea lui Isus Hristos, eveniment probat şi proclamat public de ucenici şi care devine garanţia faptului că şi noi vom fi izbăviţi la rândul nostru de natura supusă stricăciunii ca să fim îmbrăcaţi cu cealaltă natură, adică cea cerească.
Minunile nu sunt elemente pe care să ne bazăm credinţa însă sunt fenomene pe care atunci când le trăim ne întăresc credinţa în Dumnezeu.
Revelaţia în profeţie. Profeţia a fost o altă modalitate prin care Dumnezeu s-a arătat şi s-a descoperit omului.
Profeţiile biblice ne-au lăsat să vedem inspiraţia dumnezeiască ce au primit-o profeţii. Astfel îl vedem pe Isaia vorbind despre Cir cu 150 de ani înainte ca acesta să se nască, vorbeşte despre o robie de 70 de ani care avea să fie întocmai. De asemenea profeţiile referitoare la Hristos au fost împlinite cu exactitate în Scripturi.
A fost vândut pe 30 de arginţi aşa cum a fost profeţit, a fost vândut de ai Lui, a fost ridicat din Locuinţa Morţilor şi nu I s-a zdrobit nici un os. În special evanghelistul Matei subliniază evenimentele întâmplate cu Isus care au corespondent în profeţiile Vechiului Testament.
Şi în acest domeniu profeţii mincinoşi îşi fac urzelile lor vorbind lucruri pe care nu le cunosc, însă noi ştim că avem şi mijloacele prin care să îi recunoaştem.
Revelaţia prin Scripturi. Dumnezeu s-a descoperit pe sine şi prin Scripturi punând în mintea şi inima autorilor cărţilor biblice exact ceea ce trebuia să ştim noi cu privire la Dumnezeu 2 Timotei 3:16
Revelaţia prin experienţă personală. Unii oameni de-a lungul timpului au avut ocazia să Îl întâlnească pe Dumnezeu revelat în felurite chipuri, iar Dumnezeu a vorbit acestor oameni. Unii din aceştia şi-au lăsat mărturia ‘ntâlnirii cu Dumnezeu chiar pe paginile Sfintei Scripturi.
Între aceştia putem enumera câţiva, cum ar fi:
Enoh şi Noe au umblat cu Dumnezeu (Genesa 5.24). Dumnezeu le-a vorbit lui
• Noe - Genesa 6.13;7.1;9.1
• Avraam - Genesa 12.1
• Isaac - Genesa26.24
• Iacov - Genesa28.13;35.1
• Moise - Exod 3.4
• Iosua - Iosua 1.1


Tot astfel în Noul Testament Dumnezeu le-a vorbit lui
*Isus ( Matei3.16,17; Ioan 12.27,28),
*Petru,
*Iacov
*Ioan (Marcu 9.7),
* Filip (Fapte 8.29),
* Pavel (Fapte 9.4-6)
* Anania (Fapte 9.10).

Această experienţă a întâlnirii cu Dumnezeu a avut o putere transformatoare în vieţile celor care au trăit-o (Ps.34.5; Exod.34.29-35).


Concluzie
Pentru că avem un Dumnezeu care ni S-a descoperit, şi pentru că el vrea să fie cu noi şi noi să fim cu El, haideţi să Îl cautăm pe Domnul câtă vreme se poate găsi. Ceea ce e minunat este că această descoperire a lui Dumnezeu este progresivă şi pe măsură ce te apropii de El Îl vezi şi Îl cunoşti mai bine, iar El alege să ţi se descopere într-un mod aparte. Ştim mărturia adusă de Dumnezeu în dreptul lui Moise atunci când Aaron şi Maria ii contestau calitatea de mijlocitor al poporului Izrael.
Dumnezeu răspunde că El spre deosebire de relaţia pe care o are cu ceilalţi prooroci lui Moise îi vorbeşte gură către gură. Această intimidate, această apropiere, este posibilă doar în urma unei experienţe apropiate şi îndelungate cu Dumnezeu.