Conceptul de Sfânta Treime este oarecum un concept teologic, în sensul că el nu este menţionat în mod literal pe paginile Sfintelor Scripturi în acest mod, ci este un enunţ făcut de oamenii lui Dumnezeu, enunţ bazat pe ceea ce spune Sfânta Scriptura şi care descrie într-o anumită măsură natura lui Dumnezeu.
În al doilea sens, conceptul de Sfânta Treime este o descoperire dumnezeiască lăsată nouă pe paginile Scripturilor, în aşa fel încât numai cineva care porneşte din start de la premisa de a combate această doctrină nu va putea înţelege limpezimea acestor adevăruri.
Deşi, nicăieri pe paginile Sfintelor Scripturi nu se va găsi sintagma „Sfânta Treime”, totuşi Sfintele Scripturi ne îndreptăţesc să credem în ceea ce se cunoaşte astăzi sub acest nume. Eu cred că Dumnezeu i-a insuflat pe acei episcopi care în anul 325 d.Hr. când s-au hotărât să se întâlnească pentru a reacţiona la ceea ce se prefigura atunci ca fiind un atac la veşnicia şi calitatea de Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat a lui Isus Hristos. Mai exact, creştinătatea a reacţionat la o învăţatură care făcea destui adepţi atunci, învăţătura lui Arie, sau Arius, învăţătură ce susţinea că Isus nu a existat din veşnicie, ci că El a fost un om care a avut harul de a primi de la Dumnezeu o natură asemănătoare cu a Sa.
Asta însemna că persoana Mântuitorului risca să rămână un simplu profet ca oricare altul din vechime. Biserica proaspăt recunoscută de statul roman din acea vreme, sub girul împăratului Constantin cel Mare, a hotărât să se întâlnească la Niceea în 20 mai 325. Au participat episcopi delegaţi din tot Imperiul Roman, după unele surse cronologice, circa 200, iar după alte surse, 318 episcopi si clerici. După deschiderea festivă a Sinodului de către împaratul Constantin, lucrările Sinodului au fost prezidate de Osius de Cordoba, un episcop care a mai condus un alt sinod în Antiohia în acelaşi an. Acesta se bucura de o trecere deosebită înaintea împăratului Constantin, iar în chestiuni de teologie creştină acesta îl consulta pe Osius.
Printre alte chestiuni de pe ordinea de zi, s-a discutat şi despre elaborarea unui enunţ care să stabilească clar natura divină a lui Isus şi relaţia dintre persoanele Sfintei Treimi. Aşa s-a ajuns la ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de crezul de la Niceea.
Au fost propuse două documente ca eventuale enunţuri care să devină crez oficial al Bisericii. Pentru că unul din ele a fost bănuit de exprimări care ar fi dat apă la moară arianiştilor, s-a ales cea de-a doua variantă de crez, variantă pastrată pe cale orală de creştinii din zona Palestinei.
Trecând acum peste contextul istoric al apariţiei acestei stabiliri de doctrină, să incercăm să privim în Scripturi pentru a putea determina în ce măsură doctrina despre Sfânta Treime este susţinută de Biblie.
Un enunţ al Sfintei Treimi ar fi acesta:
Dumnezeu este o Fiinţă nevăzută, veşnic, descoperit în trei persoane, de aceeaşi esenţă, indivizibile, egale in toate, care conlucrează în îndeplinirea aceluiaşi scop.
Deşi poate e mai greu de înţeles acest concept al trinităţii, deoarece nu are un corespondent în alte persoane, totuşi, Scripturile ne arată şi în NT şi în VT această triplă prezenţă divină.

A . Trinitate

1. Trinitate în creaţie: În vreme ce Dumnezeu Tatăl crea pământul, Fiul lua parte la creaţie; „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră...”. Observaţi pluralul! - Gen 1:26, Rom 11:36. Acolo se afla de asemenea şi Duhul Sfânt care se mişca pe deasupra întinderilor de ape – Gen1:2.
Deci iată o Treime Creatoare.
2. Treime în revelaţie: În episodul în care Dumnezeu i se arată lui Avraam vedem din nou 3 persoane - Gen 18. De asemenea, la botezul lui Isus vedem Treimea prin faptul că Dumnezeu Fiul era în apă, Dumnezeu Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel, iar Tatăl mărturisea din cer „Acesta e Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea! De El să ascultaţi!”.

3. Trinitate în hotărâri: La pedepsirea Sodomei este folosită expresia:

Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer", iar în cartea profetului Osea spune în capitolul 1:7 aşa: „Voi avea milă de casa lui Iuda, şi-i voi izbăvi prin Domnul, Dumnezeul lor" (vezi Zah. 3:2; 2 Tim. 1:18). (
4. Treimea în acţiune o vedem în acest pasaj; Fiul, vorbind prin profetul Isaia, spune: „Domnul Dumnezeu M-a trimis cu Duhul Său" (Isaia 48:16; vezi Ps. 45:6, 7; Isaia 63:9, 10).
5. Treime în binecuvântări: la rostirea binecuvântărilor nou-născuţilor. Numeri 6:23-27

B. Unitatea persoanelor din Sfânta Treime

Deşi am stabilit că este UN SINGUR DUMNEZEU, manifestat în trei persoane, totuşi această Treime este atât de unită în tot ceea ce întreprinde, încât lucrarea Acestora nu poate fi pusă în exclusivitate pe seama unei singure persoane a Dumnezeirii.
Prin urmare, avem unitate în următoarele domenii, acestea nefiind singurele, ci fiind enunţate ca exemplificare. De fapt, în tot ceea Ce fac persoanele Sfintei Treimi sunt absolut unite, iar in fiecare acţiune ele Îşi pasează meritul una celeilalte, dacă am putea spune aşa.
„ Toate aceste lucrări ale Mele, zicea Domnul Isus, nu le fac de la Mine însumi, ci Tatăl care M-a trimis le face prin Mine”
1. Unitate în exprimare; Când Domnul Isus pomeneşte de venirea Mângăietorului face remarca următoare: „ El nu vă va învaţa de la El, ci va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi vouă” Ioan 16:13-15
2. Unitate în lucrare; Treimea are unitate în lucrarea de mântuire a omului din păcat Tit 3:4-6. De asemenea, vedem colaborarea dintre Tatăl şi Duhul Sfânt în lucrarea de aducere a omului la standardul aşteptat de Dumnezeu. Romani 8:26-27.
3. Unitate în mărturisire. Cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt una în mărturisire, în sensul că nu fac una despre cealaltă declaraţii contradictorii. Vezi 1 Ioan 4:2-3
.
4. Unitate în scop; Isaia 53:11, 1 Tes 4:23a, Scopul Treimii în lume este să pregătească oamenii pentru Împărăţia lui Dumnezeu, iar in dimensiunea veşniciei este acela de a conduce toate lucrurile în scopul final urmărit de Dumnezeu, anume acela de a sluji de laudă lui Dumnezeu.

Concluzia acestei lecţiuni este că deşi în Dumnezeu regăsim o Treime, totusi El lucrează ca o Singură Persoană, iar pilda pe care o putem învăţa din aceasta este că atunci când urmărim lauda şi slava celuilalt, şi atunci când ne cunoaştem locul şi rolul în această unită voie a lui Dumnezeu, nu vom rata scopul existenţei efemere pe Pământ şi acela pentru care Dumnezeu ne-a mântuit.